Gânduri despre România

1. Țara noastră nu are ce face cu tineri îmbătrâniți; ei îi trebuiesc bătrâni, mulți bătrâni, însă tineri. – Tudor Arghezi

2. Noi suntem, sau am fost, unul din puţinele neamuri europene care am experimentat contemplaţia în suferinţă. – Mircea Eliade

3. Mă mişc între Dumnezeu şi neamul din care fac parte. În afară de aceşti termeni, nu văd nimic semnificativ între cer şi pământ. – Petre Ţuţea

4. Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară. – Mihai Eminescu

5. Dacă nu aș fi român decât prin defecte, și tot aș iubi această țară împotriva căreia sunt înverșunat dintr-o nemărturisită iubire. – Emil Cioran

6. Va veni o vreme când se va acorda atenţie acestui popor, prea puţin luat în seamă. Cântece şi armonii se vor auzi venind de la această ţară despre care nu se prea vorbeşte. După mii de ani de vieţuire, acest neam se va ridica şi lumea se va uimi ca de o minune, aflând, în sfârşit, câte lucruri a ştiut neamul acesta despre conştiinţa universală. Bucuriile acestui popor au rămas ascunse; nefericirile lui n-au fost cunoscute. Nimeni nu i-a scris mitologia. Puţini i-au cunoscut istoria. Şi, totuşi, poporul acesta a avut, mai mult decât oricare altul, geniul mitului. – Principesa Martha Bibescu

7. Pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet. – Fănuș Neagu

8. Eu sunt ceea ce poporul meu este și a fost; ceea ce el a câștigat și a pierdut; rezultatul războaielor lui, al umilințelor, revoluțiilor, al frământărilor și triumfurilor lui. Dacă vreți să mă cunoașteți, înțelegeți-i pe români, pentru că spiritul meu a fost creat de experiențele lor, încredințate în dar posterității pentru viitorul nostru colectiv. – Nadia Comăneci

9.Eu nu fac o alegere între gloanţele care s-ar putea îndrepta spre ţara noastră. Eu vreau ca România să trăiască. Şi va trăi, căci acţiunea ei nu consistă în a substitui o ostilitate unei alte ostilităţi, ci în a suprapune o prietenie peste o altă prietenie. – Nicolae Titulescu

10. Oricât de cumplită a fost lupta, nu a condus ea la un final suprem? De departe, de unde abia îl puteam ajunge, visul pentru care noi am trăit, orbitorul și minunatul vis, ne chema; focul, sabia și moartea s-au ridicat între el și noi, dar asta nu a contat! Cauza noastră a fost o cauză sacră, noi ne luptam de partea Dreptății, și nimic nu ne putea descuraja în înaintarea noastră spre Victorie. Într-adevăr, Românie, mai mult ca niciodată am fost mama ta în acele clipe, sufletul tău, bătăia inimii tale pulsau în mine, sângele tău era sângele meu. Am trăit speranțele tale, m-am temut de temerile tale, m-au durut suferințele tale, ți-am plâns lacrimile și am sângerat la rănile tale. – Regina Maria a României

11. Nicăieri n-am găsit o mai clară desluşire a motivelor pentru care intuisem la poporul român un fond creştin irecuzabil — datorită căruia până şi defectele românilor par scăldate de o lumină atenuantă — decât în studiul lui Mircea Eliade asupra Mioriţei […] Interpretarea eliadiană are într-însa ceva din absolutul soluţiilor după a căror formulare orice discuţie devine inutilă. […] Ce nu înseamnă Mioriţa: resemnare, fatalism, chemarea morţii, pasivitate, pesimism. Ce înseamnă: anti-istoricitate, transfigurare a condiţiei adamice. Poporul român e înzestrat cu o putere transfiguratorie ce-i permite să preschimbe întregul univers şi să pătrundă în cosmosul liturgic (să participe la celebrarea liturgiei cosmice, ar spune Maxim Mărturisitorul). Împotriva soartei nu te poţi apăra ca împotriva unor vrăjmaşi; nu poţi decât să dai un înţeles nou consecinţelor ineluctabile ale destinului în curs de împlinire. Nu-i vorba de fatalism, de vreme ce fatalistul nici nu crede că poate preface semnificaţia ursitei. – Nicolae Steinhardt

12. De România nu mă pot sătura, pentru că România face parte din destinul meu. Nu pot să declar că nu sunt român […] România este patria mea, restul sunt doar ţări. – Octavian Paler 

13. Examenul atent şi stăruitor al culturii noastre populare ne-a dus la concluzia reconfortantă despre existenţa unei matrici stilistice româneşti. Latenţele ei întrezărite ne îndreptăţesc la afirmaţiunea că avem un înalt potenţial cultural. Tot ce putem şti, fără temerea de a fi dezminţiţi, este că suntem purtătorii bogaţi ai unor excepţionale posibilităţi. Tot ce putem crede, fără a săvârşi un atentat împotriva lucidităţii, este că ni s-a dat să luminăm cu floarea noastră de mâine un colţ de pământ. Tot ce putem spera, fără de a ne lăsa manevraţi de iluzii, este mândria unor iniţiative spirituale, istorice, care să sară, din când în când, ca o scânteie, şi asupra creştetelor altor popoare. – Lucian Blaga

14. Spuneam despre obsesia mea pentru perioada interbelică. În acea perioadă, România a fost binecuvântată de Dumnezeu de o maniera absolut incredibilă. […] Tinerii care se duc în străinătate spun: „Mi-e rușine că sunt român”. Și sunt băieți deștepți, copii deștepți, nu gargaragii. „Mi-e rușine că sunt român!” Ei nu mai au cu ce să se mândrească. […] Două perioade au fost extraordinare în istoria acestui popor: perioada prepașoptistă […] și perioada interbelică. Atunci, o suită de tineri, o echipă de tineri școliți afară s-au întors și au făcut România Mare. […] Ăștia au făcut România, au făcut țara. Asta a fost o perioadă extraordinară, care s-ar putea să se repete. – Tudor Gheorghe

15. Numai un neam de păstori poate zice, chiar în limba literară: se încheagă un gând, încheagă o frază sau cheagul unei societăți (francezul ar zice le ciment d’une société). Poporul, vorbind de un om care și-a consolidat starea materiala, zice că a prins cheag. Spre a arăta că doi inși sunt de aceeași vârstă, se zice suntem de aceeași iarbă, ca oile scoase deodată la pășune. Se mai zice paște iarba pe care o cunoști, în înțelesul de nu te amesteca în lucruri pe care nu le știi. Numai un popor la care viața pastorală a jucat un rol de căpetenie poate zice mă paște un gând. La baza acestei expresii e imaginea turmei de oi care tunde iarba de la rădăcină pe unde a trecut păscând. – Sextil Pușcariu

16. Ce limbă avem! Nu cunosc alta mai poetică! – Emil Cioran

17. Textul românesc e străbătut de o urmă neîntreruptă de gramatică afectivă. În germană n-ai aceste semne ale afectului. Şi nu le poţi înlocui cu nimic din ce se găseşte în germană. Căci ce poţi găsi pentru cea sau cel care iubeşte: „iubito“, „iubitule“, dragostea mea. După care deja nu mai dispui de nimic altceva în afară de penibilul mein Schatz („comoara mea“), care în gramatica afectivă sună ca o gafă – pronunţia e dură şi şuierată. Şi-apoi, „comoara mea“ te trimite mereu cu gândul la bogăţia materială, la zestrea pe care-o primea fata când se mărita. În loc de asta, în română se spune, de pildă, lumina ochilor mei. Gramatica afectivă îşi caută cuvintele în splendoarea efemeră. Câte frunze din cele mai felurite nu joacă un rol în iubire: frunza de nuc, de alun, de lămâi, de mesteacăn, de salcâm şi de plop. – Herta Müller

18. S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române. – Grigore Vieru

19. Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie. – Ion Luca Caragiale

20. Orice ar fi, pasiune sau dorinţă, sete sau foame de experienţă reală, toate acestea se pot exprima în limba română prin cuvântul dor, care a devenit expresia oricărei dorinţe şi care implică fiinţa umană în totalitatea sa. – Mircea Eliade

22. Limba română este comoară fără cheie. – Ioan Slavici

23. Să trăiască România liberă! Vă iubesc, sunt alături de voi! […] plângeți morții voștri, care sunt și ai mei. […] Vă sărut, vă îmbrățișez pe voi, toți românii, frații mei! – Eugen Ionescu

24. Să treci de la limba română la limba franceză e ca şi cum ai trece de la o rugăciune la un contract. – Emil Cioran

25. A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte. – Nichita Stănescu

26. Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul. – Grigore Vieru

27.  Sentimentul destinului este încuibat subteran în sufletul românesc. – Lucian Blaga

28. Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau cântăreţ de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu ştiu dacă e posibil acest marş istoric. – Petre Țuțea

29. România e patria noastră, a tuturor românilor. E România celor de demult şi-a celor de mai apoi. E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie. – Barbu Ştefănescu Delavrancea

30. Trebuie să reîncepem să iubim România. Să reinventăm România pe care să o putem iubi şi admira. Depinde de fiecare dintre noi. – Oana Pellea

31. România! Da, îmi imaginez foarte bine; un steag care are la mijloc Roma şi în jur numai raze. – Victor Hugo, vorbindu-i Elenei Văcărescu

32. Spirala istorică a României se va înălţa până acolo unde se pune problema raporturilor noastre cu lumea. Până acum am fost reptile; de aici încolo ne vom ridica în faţa lumii, pentru a se şti că nu numai România este în lume, ci şi lumea în România. De nu vom trăi apocaliptic destinul acestei ţări, de nu vom pune febră şi pasiune de sfârşit în începuturile noastre, suntem pierduţi şi nu ne mai rămâne decât să ne recâştigăm umbrele trecutului nostru. – Emil Cioran

33. Nu ştiu dacă şi în alte părţi Psalmii Vechiului Testament s-au citit la fel de mult ca la noi. În orice caz, eternitatea românească despre care vorbesc este de acest tip. Nu o plenitudine istorică, nu realizări majore – pe care neamul nostru nici n-ar fi avut când să le înfăptuiască – dau garanţia duratei; ci sentimentul că, în fond, există un plan faţă de care toată frământarea istorică este irosire şi pierdere. Dar – şi aici e aspectul nou faţă de tânguirea biblică – neamul românesc e şi el, într-un fel, solidar cu acel plan neschimbător. I se întâmplă şi lui multe, se frământă ceva în marginea lui, în inima lui, peste trupul lui chiar – dar el rămâne neschimbat. Trece şi asta e una din cele mai curente vorbe româneşti. Neamul nostru rămâne pentru că şi el participă, în felul lui, la eternitatea fiinţei. – Constantin Noica

34. Am ajuns să iubesc România pentru frumusețea sa unică și neatinsă, pentru mozaicul său fascinant de peisaje și de comunități rurale, fiecare cu obiceiurile lor diferite, împreună cu o biodiversitate uimitor de bogată a unui mediu rural care este cu adevărat un tezaur european și internațional. – Prințul Charles al Marii Britanii

35. Nu e nobil decât un adevărat nobil, de viță veche, dar care nu ține la înalta sa ascendență decât pentru a fi din ce în ce mai demn, sau un adevărat țăran, aspru, neinstruit, simplu, naiv, dar nobil prin contactul său intim cu natura, cu Dumnezeu. Cei care nu sunt nici una, nici alta, se înnobilează apropiindu-se de unul sau de celălalt. Scena se petrece în România… – Iulia Hasdeu

36. Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit… […] mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare. – Regina Maria a României

37. Pe Români, cu inimă și suflet, îi iubesc ca pe frați. Pentru Români, sunt gata să mă jertfesc cu brațul, cu mintea, cu sufletul. – Bogdan Petriceicu Hasdeu

38. Se zice că pomii la început vorbeau graiul astral, dar auzind mai apoi în preajmă cântecele limbii noastre, au muţit de mirare şi admiraţie şi de atunci, în locul cuvintelor, nu mai scot pe ramuri decât fructe. – Grigore Vieru

39. Românul dezmiardă şi drăgălăşeşte până şi pe diavol – l-a numit Michiduţă – crezând că astfel îl păcăleşte şi-l îmbunează. Pe dracu! – Grigore Vieru

40. Plaiul, sau spaţiul ritmic alcătuit din podiş înalt şi vale. Sufletul românesc, care se simte acasă la el numai pe plai, are un mers care-i aparţine şi-l diferenţiază. Mersul acesta e un ritmic suiş şi coborâş. Starea sufletească, cea mai insistent cântată în poezia noastră populară, e „dorul”. Să se asemene o dată cuvântul „dor” cu corespondentul său german, „Sehnsucht”. Cuvintele acestea au, fiecare, o fizionomie proprie; cu cât le asculţi mai de aproape, cu atât ele devin oarecum mai intraductibile. Abstract vorbind, cuvintele „dor” şi „Sehnsucht” denumesc, desigur, aceeaşi stare sufletească, dar sensul lor intim diferă de sensul lor comun, de circulaţie. „Dorul” ni se pare mai naiv, mai sănătos, mai organic, decât „Sehnsucht”-ul. Ca semnificaţie, „Sehnsucht”-ul poartă accentul unui vag sentimentalism. Raportate mai ales la orizonturile spaţiale implicate, cuvintele acestea dobândesc înţelesuri care diferă simţitor unul de celălalt. „Sehnsucht”-ul cuprinde un mai larg gest al depărtării şi presupune ca fundal infinitul tridimensional, un infinit, dacă voiţi, de esenţă romantică. Câtă vreme „dorul” e colorat mai ales de năzuinţa de a depăşi orizontul închis al văii sau al dealului. (Se ştie cât de frecvent e în poezia noastră populară motivul anexat dorului: „dealul să se schimbe în şes”.) – Lucian Blaga

41. Când am auzit-o prima dată pe Maria Tănase, mi s-a părut incredibilă; era pentru prima oară când simțeam cu adevărat ce înseamnă folclorul. Muzica populară românească se află într-o legătură excepțională cu existența. Folclorul german, însă, nu a reprezentat deloc o sursă de inspirație pentru mine. – Herta Müller

42. Matca stilistică românească este o realitate. O realitate sufletească de necontestat. Putem privi ca nici unul din popoarele înconjurătoare, în afară poate de cel rusesc, cu mândrie de binecuvântaţi stăpâni asupra acestui incomparabil şi inalienabil patrimoniu. Matca stilistică populară, şi cele înfăptuite sub auspiciile ei, indică posibilităţile felurite ale viitoarei noastre culturi majore. – Lucian Blaga

43. Cu neţărmuită mândrie, am ridicat tricolorul pe cel mai înalt catarg al lumii şi l-am udat cu lacrimi de bucurie. – Sandra Izbașa

44. Viaţa mea o dăruiesc Ţării, dar vreau să o dăruiesc frumoasă şi încărcată de glorie. – Smaranda Brăescu

45. Pe mine mă întreabă dacă-s Român. 

– Sunt, îi răspund.

– Ce, mă, nu ești jidan?

– Sângele meu e evreiesc, îi dau eu replica, dar de gândit și de simțit, gândesc și simt românește.

Răspunsul meu, parafrazându-l pe Churchill, a cărui mamă era din Statele Unite și care declara: “Sunt cincizeci la sută American și
sută-n sută Englez”, ar fi putut să sune: “Sunt sută-n sută evreu și mie-n sută Român”. – Nicolae Steinhardt

46. Mi-a fost întotdeauna greu să spun aceste două vorbe, cu simplitate: „patria mea”. Am fost de mic deprins să mi se bănuiască buna-credinţă şi, cum sunt sensibil la propriul meu ridicol, n-am stăruit în a face afirmaţii pe care nimeni nu era dispus să le primească. Noi, românii… Era aproape inevitabil în liceu, la lecţia de istorie, povestind un război, să întrebuinţez acest plural de persoana întâi: noi, românii… („care români?”, mi-a strigat odată unul din bancă, interzicându-mi pe multă vreme să mă solidarizez cu istoria lui Ştefan cel Mare). Ocoleam cu precauţie termenii pentru care aş fi putut fi bănuit de prefăcătorie, deşi era o vârstă la care cuvintele solemne fac oricui plăcere. Ţară, patrie, neam, eroi, un întreg vocabular interzis. Ca exerciţiu intelectual, n-a fost rău, căci am fost astfel obligat de timpuriu să-mi supraveghez vorbele şi să le cer a spune exact ceea ce trebuie. Dar, oricâtă consolare îţi dă sentimentul nedreptăţii care ţi se face, jocul nu e totdeauna vesel. O umbră de teroare cade peste toate amintirile mele de şcoală şi de copilărie. […] Astăzi îmi scrutez cu destulă asprime eventualele mele dispoziţii de a mă sii persecutat şi nu-mi prea iert accesele de patetism, dar miar fi greu să uit prima noapte de gardă, lregiment, cu ani în urmă, când mi sa comunicat că postul numărul 3, de la adjutantură, nu-mi poate fi încrediat. („Există ordin special pentru ovrei, explica puţin jenat sublocotenentul.adar, în conştiia lor, eu dacă nu eram un trădător dovediteram în orice caz unul posibil. Un ordin „specialsuprima dintrodată via mea pe acest pământ, via păriilor mei, via bunicilor şi a străbunilor mei, un ordin specialştergea cu unumăr de înregistrare aproape două veacuri de amintiri întrţară care, fără îndoială, nu era „patria mea”, de vreme ce puteam so vând întro noapte de gardă. – Mihail Sebastian (fragment din romanul De două mii de ani…)

47. Îmi va fi probabil totdeauna imposibil să vorbesc despre „patria mea română” fără un sentiment de pudoare bruscată, căci nu-mi pot cuceri cu de-a sila un drept pe care nu mi l-au putut cuceri timpul răbdător, buna-credinţă neluată în seamă, sinceritatea tăgăduită. Dar voi vorbi despre o patrie a mea, şi pentru ea voi înfrunta şi riscul de a fi ridicol, iubind ceea ce nu mi se dă dreptul să iubesc. Voi vorbi despre Bărăgan şi Dunăre, ca de ceva care îmi aparţine nu juridic şi abstract, prin constituţii, tratate şi legi, ci trupeşte, prin amintiri, prin bucurii şi prin tristeţi. Voi vorbi despre un spirit al acestui loc, despre o anumită inteligenţă specifică acestui climat, despre luciditatea pe care am deprins-o aici din lumina albă a soarelui de şes şi despre melancolia pe care am descifrat-o în peisajul Dunării, care se leneveşte la dreapta oraşului, în baltă. – Mihail Sebastian (fragment din romanul De două mii de ani…)

48. În ciuda oamenilor care gem şi plâng în jurul meu de grozăviile ce se vor întâmpla, mă simt plină de speranţă, niciodată nu m-am simţit mai mândră de a fi româncă, niciodată nu mi-am iubit mai mult ţara, am încredere în viitor. Inima mea cântă, am aripi, mi se pare că ne îndreptăm către vremuri mai bune, poate voi fi deziluzionată profund, dar până atunci am încredere în instinctul meu care nu m-a înşelat niciodată” – Prințesa Nadeja Știrbey, soția Prințului Barbu Știrbey și sora Prințului George Valentin Bibescu, în notițele din noiembrie 1917 descoperite în jurnalul său

49. Mi-e dor de voi! Am iubit țara extraordinar. Nu pot să spun că nu mă gândesc cu cea mai mare dragoste, cu cel mai mare respect la țară și la toți actorii pe care i-am cunoscut. […] Mi-e dor de ducă, parc-aș vrea să vie vântul să mă ia și să mă ducă… – Elvira Popescu

50. Eu cred că limba română scrie cu mine, chiar dacă eu nu scriu niciodată o frază în limba română. Dar limba română participă la limba germană în care scriu. Pentru că eu nu pot să despart în capul meu ce am dintr-o limbă şi din cealaltă. Sunt lucruri trăite, sunt imagini amintite şi limbile se amestecă. Nu pot să împart viaţa în două limbi. – Herta Müller

51. Nu dau dreptul nimănui din afară să se amestece în treburile noastre lăuntrice; cer, dimpotrivă, ca directivele politicii noastre interne să fie pur româneşti. Cu această concepţie şi în acest spirit am condus politica externă a ţării şi afirm că i-am asigurat o independenţă, cu privire la înrâuririle din afară, care n-a fost niciodată depăşită în trecut. Dar tocmai pentru că vreau ca românul să fie stăpân la el acasă, doresc să găsească el singur, în plina lui suveranitate, normele cele mai bune pentru păstrarea unităţii noastre naţionale. – Nicolae Titulescu

52. Dreptatea mea cea dintâi este Limba Română, în care lucrează iubirea lui Dumnezeu. – Grigore Vieru

53. Eu nu pot scrie literatură decât în româneşte, limba în care visez […] limba în care pot mărturisi unei femei că o iubesc. – Mircea Eliade

54. Din toată lumea, numai românii şi africanii au ştiut cum să sculpteze în lemn. – Constantin Brâncuși

55. Ascultînd o doină românească, nu e greu să desluşeşti în ea rezonanţa unui specific sentiment al destinului. Omul spaţiului mioritic se simte parcă în permanentă, legănată înaintare, într-un infinit ondulat. Omul spaţiului mioritic îşi simte destinul ca un veşnic, monoton repetat, suiş şi coborâş. – Lucian Blaga

56. Marele tău vis l-am făcut visul meu; onoarea ta este onoarea mea; ambițiile tale sunt ambițiile mele; sunt încrezătoare în forța ta și, alături de tine, îmi doresc să mă apropii de momentul împlinirii lui. – Regina Maria a României

57. Încă din facultate eram obsedat de timp și de istorie. Mi se părea că, dacă românul se arată atât de indiferent față de timp, este și pentru că niciodată nu a avut timp să facă ceva. – Mircea Eliade

58. Românii au un fel de a fi nefericit, cuplat cu bucuria. Euforia naufragiului.​ – Andrei Pleşu

59. Am desco­perit semnele unui fel de «vechi tes­ta­ment» autohton, prezent în cre­aţia şi tradiţia populară. Ţăranul trăieşte într-o lume a sim­bo­lurilor, a icoanelor. Pentru el, to­tul este icoană, dar icoană vie, nu mu­zeu al for­me­lor de ceară. Icoa­na se roagă, icoana este rugă­ciune. Pentru ţă­ra­nul ro­mân, natura era un imens templu plin de icoane. Toa­te aveau ceva de spus, toa­te-i vorbeau, toate îl aju­tau să-şi aducă cerul aproape. – Ioan Sorin Apan

60. Morminte acoperă lumea, pământurile aliaților noștri și pământul nostru – mormintele celor cărora le datorăm libertatea noastră. Să nu îi uiți, țara mea! Nu uita viețile tinere care s-au jertfit, golurile din atât de multe inimi; nu uita sângele care ți-a înroșit câmpiile, pădurile, munții și râurile. Nu îi uita! – Regina Maria a României

61. Să nu lăsăm să se piardă ţărănia adevărată a satelor (…), singurul lucru pe care neamul românesc l-a creat ca valoare adevărată în istoria universală şi singura cale prin care neamul românesc poate să ajungă a fi ceea ce este menit să fie. – Henri H. Stahl

62. Nu-mi place politica. Ador România şi vreau să o slujesc la înălţimea puterii mele şi a iubirii pe care i-o port. Dacă asta se numeşte politică, atunci îmi place politica. –  Regina Maria a României

63. Eu sunt şi ţin să fiu autor român. Țin la aceasta nu din cauză că mi s-a contestat acest drept (el mi s-a contestat de către oameni care nu au nici o cădere!), ci fiindcă simţirea mea, realizată azi în franţuzeşte printr-un extraordinar hazard, izvorăşte din origine românească. Înainte de a fi „prozator francez contemporan” aşa cum se spune pe coperta colecţiei „Rieder”, eu am fost prozator român înnăscut.
Majoritatea eroilor mei sunt români ori din România – ceea ce pentru sine e acelaşi lucru, – că aceşti eroi au grăit – în sufletul său, timp de ani îndelungaţi, – în româneşte, oricât de universală ar părea simţirea lor redată în artă.

Le voi mai spune oamenilor de bine, că dintre toate meleagurile contemplate de lumina ochilor mei, acelea care mi s-au întipărit în suflet pe când mă purta mama de mână îmi sunt cele mai scumpe, şi că numai un „înstrăinat” ca mine va şti să le ducă dorul şi să le dezmierde amintirea, aşa cum le ştiu eu astăzi când trăiesc din amintiri. – Panait Istrati 

64. O să se găsească poate cineva care să spună, când voi fi moartă, că i-am dedicat șaptesprezece ani din tinerețea mea (fără a mai număra banii nedepuși la o bancă din străinătate, după ultimele practici) și nu mă plâng de nimic. Sunt mulțumită că Mogoșoaia devine o mărturie, chiar și mută, a dragostei mele pentru această țară. – Principesa Martha Bibescu

65. Țăranii sunt gardienii autentici ai limbii române. Este o limbă străveche cu adevărat minunată, iar măiestria în cunoașterea sa reprezintă unul dintre lucrurile cu care mă mândresc. – Principesa Ileana a României

 Surse:

Advertisements